16 mai 2015

(În) numele trandafirului


1.
La început a fost copilul
Şi copilul avea o mamă
Şi numele ei era Lilith
Şi numele tatălui era Asmodeus
Şi numele copilului nu contează.
Pentru ca el este unicul din toate
Şi a lui va fi gloria sau decăderea.


2.
Căci a lui e gloria şi slava
Şi căinţa şi umilinţa
Şi calea lui se desparte în două
Şi cheia e calea de mijloc
Căci numai el o poate făuri.


3.
Şi sub ochiul lui se desfac toate
Din pântece născut
Din pântece lepădat
Din pântece adunat
Cântec şi inimă crestată
Întru unul.



4.
Căci întunericul nu naşte mai abitir ca lumina
Şi nici lumina ca întunericul
Până nu se sărută îndrăgostiţii.


5.
Adevăr spun, surâse Diavolul
Orice religie îşi are propriile reguli, bici sfârtecând spatele.
Ele nu pot fi schimbate
Decât de cel care le-a născocit.
Din clipa în care le schimbă
Peste lume se lasă haosul
Şi haosul înseamnă viaţă.



6.
De-a dreapta domnului ei
Stă pisica
Între praguri şi porţi dezgolită
Cu mustăţile pline de sânge, toarce fericită
Până în ziua când râul va seca
Şi cheile se vor stinge.
Priveşte în urmă!
Priveşte-nainte!
Ce vezi, iubite?
Să fie doar om pentru om?
Dinte pentru dinte?
Moarte pentru moarte?
Între noi pod de dragoste e, Neo
Moartea a murit şi lumea a plecat mai departe.
Vânătoarea s-a încheiat, spune vânătorul
Şi pisica surâde, căutând adevărul.
Răsturnată e cupa, iubite
Şi lumea odată cu ea!


7.
Ai venit la mine-n aşternut, iubitule
Ca un cuţit în vechea rană
Şi-am sângerat sub tăişul tău
A nu ştiu câta oară
Amintindu-mi cum fusese lama.
Jucării în mâinile zeilor noştri
Cu feţe de lut şi inimi de cremene
Am trăit, am visat, am luptat, am uitat
De ce-ar fi astăzi la fel?
Întrebi.
Fiindcă azi zeii suntem noi.
Şi moartea însăşi iubeşte.
Şi de colţii tăi nu mă sperii
Dacă tu nu te sperii de ghearele mele.
Sărută-mă, iubitule!
Şi cu sângele meu, lumea va renaşte.


8.
Fiara pândeşte în umbră
Între moarte şi viaţă
Stă
Aşteptând trandafirul
Colţii ei lucesc a lună argintie.
Ce se va întâmpla când o va lumina Soarele?
Partea întunecată a Lunii e aproape
Tot mai aproape
O bătaie de inimă ne desparte.
Vei ofili trandafirul?
Sau îl vei face să înflorească?



9.
Profeţia se împlineşte, vezi tu
Când nimeni nu mai crede în ea.
Când privighetorile tac
Şi ciorile cântă
Şi lupul a uitat că e alb
Şi baba se zvântă.
Când un singur copil
Uitat în genune
Privindu-mă-n ochi
Pe nume îmi spune.
Şi lacrima ei
Peste mine se varsă.
Deodată de-ar fi
Chiar şi inimă arsă.



10.
Cavalere pierdut
De mine nu uită!
Pe mine mă vezi
Că aşa-s eu făcută.
Revino în noi
Căci timpul se scurge
Prea repede-n voi
Şi lumea se duce.


30 aprilie 2015

Îngerul cu mâinile însângerate



Iată că scriu cronica unei cărţi care a reuşit să facă să-mi vibreze cele mai profunde corzi ale sufletului. Max, de Sarah Cohen Scali, îşi are sursa de inspiraţie în istoria recentă, mai precis în programul Germaniei naziste Lebensborn, de formare a noii rase ariene. Copil născut nu din dragoste, ci din forţă şi ură, băiatul ne povesteşte viaţa sa, încă din momentul când se afla în burta mamei şi aştepta ziua naşterii lui Hitler pentru a ieşi în lume. Nu-şi ştie tatăl, un SS-ist oarecare, iar momentul conceperii sale nu i-a adus mamei decât durere. Max a venit pe lume într-un cămin special, prima progenitură a programului menit să creeze o armată de supraoameni. Iar îngerul cu ochi albaştri şi păr blond nu se plânge de greutăţile vieţii, deşi e doar un boţ de om. E gata să moară dacă nu corespunde criteriilor rasiale, să reziste la durere şi să-şi stăpânească frica, să rupă singura coardă magică a blândeţii şi frumuseţii, cea cu mama sa, alungată din cămin. Da, despărţirea de cea care îl iubea îl descumpăneşte, dar el visează la forţa şi frumuseţea fiarelor tinere, la armata viitorului, la oţelul tunurilor care vor supune lumea! Înflăcărat de discursurile Fuhrerului, el va trece peste suferinţă, peste orice moment de alinare, de slăbiciune, dovedind cine e – „un senior, unul adevărat”.

La doar câţiva ani, seniorul nostru nu e doar mascota programului rasial, ci îşi joacă perfect rolul de fiară. I se pare corect ca bolnavii, duşmanii şi rasele inferioare să cadă sub glonţul călăului, ca slabii să fie doar material experimental pentru ca puternicii să devină invulnerabili, nemuritori. Ca el. De la cuvinte, trece la fapte, devenind unealta celor care aduc acum în program şi copiii altor naţii, dacă se înscriu în standardul arian. Dând pagină după pagină, te îngrozeşti şi, în acelaşi timp, te încearcă o milă copleşitoare pentru ceea ce adulţii i-au făcut acestui copil, care socoteşte ideea de familie, cea mai mică atingere, un surâs ori un sărut drept atentate la spiritul său de luptător. Îl crezi pierdut, visând doar la pumnalul său de onoare, la uniformă, gata să înţepenească mereu în salutul nazist. Dar oare chiar aşa e? Acolo unde o mamă, fie ea şi surogat, va fi nu doar învinsă, ci şi sacrificată, poate reuşi un frate? Un evreu care îşi caută răzbunarea? Şi cum îl va schimba pe acel frate relaţia cu Max?
Nu am să vă dezvălui sfârşitul romanului, însă sper că, dacă îl veţi citi, vă va pune pe gânduri, poate chiar vă va smulge o lacrimă. Pentru Max, victimă şi călău în acelaşi timp, dar şi pentru milioanele cărora anii de nebunie ai celui de-al doilea război mondial le-au distrus vieţile. Azi, încă ne ucidem, în diverse părţi ale globului. Ce spune asta despre noi toţi?

23 aprilie 2015

Lacrimile Diavolului ies în lume!


După o pauză destul de lungă pe blog, iată că revin cu o veste importantă pentru mine şi pentru ţară. Romanul subsemnatei despre care vă vorbeam anul trecut, Lacrimile diavolului, poate fi precomandat de pe site-ul Nemira. Îl găsiţi la secţiunea În curs de apariţie.

Pentru cine nu a citit postările mele de anul trecut pe tema asta, iată şi prezentarea sa:
"Lena Savin, investigator ocult al unei companii de asigurari iesene, stie unde va ajunge sufletul ei dupa ce moare. In Iad, asa cum prevede tratatul incheiat dupa marele cutremur de presedintele Alexandrescu cu Satan. Cu decenii in urma, tratatul a salvat milioane de vieti in schimbul sufletelor tuturor românilor. Aplicat cu ajutorul unui consiliu de initiati, inca pare nemuritor ca insusi presedintele. Dar oare lucrurile chiar nu pot fi schimbate? La aceasta intrebare trebuie sa raspunda Lena când porneste pe urmele unor bijuterii furate, alaturi de demonul sau aliat, Andromalius. Ancheta o duce pe un drum al violentei, tradarilor, ritualurilor ce deschid porti catre Iad si ii va incrucisa calea cu cei mai puternici oameni ai României. Poate supravietui Lena unor incercari cumplite? Isi poate invinge fricile si prejudecatile? Cum vor influenta descoperirile ei soarta tarii?"
Un interviu despre roman găsiţi aici.

25 februarie 2015

Ce creşte printre spini?



Prinţul spinilor, de Mark Lawrence, este o lectură cu adevărat tulburătoare, mai ales prin prisma eroului său principal. Odraslă regală, Jorg pare, în debutul acţiunii, doar un adolescent criminal, căpetenia unei bande de tâlhari. Ai spune că e însăşi încarnarea răului, un individ dispus la orice mişelie, de la viol la crimă şi tortură, şi într-un fel asta e. Doar că adevărul e mai complex, iar autorul ni-l dezvăluie în tuşe impresionante. Pentru că Jorg, a cărui bandă hălăduie printr-un nou ev mediu, postindustrial şi postapocaliptic, e în acelaşi timp un copil care a fost abuzat. Martor la sfârşitul cumplit al mamei şi al fratelui său, la indiferenţa tatălui care se ghidează doar după legile reci ale politicii, cu spini înfipţi adânc nu doar în trup, ci şi în suflet, marionetă a unor forţe mult mai puternice decât el.


Acţiunea romanului ne poartă adânc pe căile războiului, ale vrăjitoriei şi ale politicii, printre monştri care chiar arată aşa sau care îşi ascund bine urâciunea. Jorg are lanţuri de rupt, sentimente de redescoperit, decizii dramatice de luat, enigme întunecate de rezolvat, puteri cumplite de înfruntat, totul într-un joc al iluziilor şi duelurilor pe viaţă şi pe moarte. Dar oare este totul doar un joc? Oare miza lui e numai soarta lui Jorg? Oare există mutarea câştigătoare? Romanul reuşeşte să te ţină cu sufletul la gură, iar pe parcurs descoperi că-ţi pasă de Jorg şi că-i doreşti să-şi termine cu bine călătoria iniţiatică. Desigur, finalul ei ar fi doar un alt început… Una peste alta, un început de ciclu care promite multe.

30 ianuarie 2015

Cu gândul la un mare actor...



Adică Andrei Mironov, de care mi-am adus azi brusc aminte. A murit în 1987, la doar 46 de ani. Filmele sale mi-au înfrumuseţat copilăria.


21 ianuarie 2015

Farlander sau patimile asasinului


Ce am mai citit zilele acestea? Farlander, de Col Buchanan, adică prima carte din seria Inima Lumii, de la Editura Trei. Nu e un fantasy pentru cei slabi de îngeri, lucru evident încă din faptul că eroul său principal, Ash, face parte dintr-o sectă de călugări asasini. Rolul lor e răzbunarea pentru moartea celor aflaţi sub protecţia ordinului.
Aşa începe primul volum, şi tot aşa se termină – cu o misiune de răzbunare. Ash ar putea fi considerat un antierou, dacă oponentul său n-ar putea fi caracterizat drept însuşi răul încarnat. Un oponent colectiv, un imperiu al crimei şi desfrâului, a cărui mână se întinde lacom peste lume, distrugând totul în cale. Aceste două tabere principale sunt creionate repede, chiar dacă avem destule linii de subiect de urmărit.

Ash, în pragul orbirii, chinuit de dureri debilitante de cap, îţi stârneşte compasiune de la început, în ciuda faptului că e, în cea mai bună formă a sa, un ucigaş perfect. Îi strângi pumnii şi mai tare odată ce-şi ia un ucenic, pe Nico, un puştan ce încearcă să supravieţuiască într-o lume a războiului, sărăciei, foametei. De la antrenamentul în mănăstire, acesta ajunge brusc implicat în cea mai periculoasă călătorie a maestrului...
Nu vă voi povesti cum se derulează ostilităţile, pentru a nu vă strica plăcerea scenelor de acţiune. Voi spune doar că volumul nu se mărgineşte la ele, ci ne face să medităm asupra politicii, a istoriei, a mecanismelor puterii şi ale războiului, a concepţiilor morale şi religioase. Şi vă voi sfătui să aveţi răbdare în momentele lente de creionare a lumilor, personajelor, conflictelor, mentalităţilor. Pentru că, atunci când finalul vine ca o lovitură de ciocan, lăsând atâtea necunoscute, veţi dori să citiţi mai mult.


15 ianuarie 2015

Descoperiri muzicale


Spaţiul muzical german nu prea mi-e cunoscut, aşa că, mai ales graţie altora, tot mai descopăr câte ceva. De data asta, Blutengel, o formaţie interzisă celor fără simţul umorului şi o afinitate pentru stilul gotic. O primă propunere, cu sonoritate modernă:


Şi ceva cu notă simfonico-vampirică:

Arhivă blog

For vampire lovers