6 iulie 2015

(În) numele trandafirului - 5


19.
Te-am găsit.
Erai acolo dintotdeauna.
Ascuns şi la vedere, ca mine.
Al meu şi al altora.
Acum sunt legată şi liberă.
Doamne, câtă dragoste e în mine!
Aproape să rupă cutia
Ca un câine ţinut în lanţ prea multă vreme.
Mi-am luat rămas bun de la trecut de multe ori
Dar niciodată de la tine.
Nimeni nu mi-a spus ce înspăimântătoare va fi dragostea.
Uneori, cred că poate distruge o lume.
Alteori, ştiu că o va salva.
De multe ori nu-mi pasă.
Ce contează lumea dacă tu eşti al meu şi eu a ta?
Dar ea va fi în siguranţă, dragule,
Atâta vreme cât tu mă săruţi blând
Şi eu îţi spun spaimele mele
Şi amândoi visăm împreună.
Zeii pot să privească la noi
De dincolo de nori şi de ceaţă
Nu au decât motive de invidie.
Eu miros a trandari şi tu a liliac.
Îmi place asta.


20.
Misterioase sunt zilele astea!
Scriem şi ştergem de pe tablă.
Mutăm piesele şi adunăm zarurile.
Prindem fire şi căutam ace ca să ne muşte tâmplele.
Pierduţi printre spirale de sârmă ghimpată
Şi regăsiţi la masa timpului.
Noapte de noapte, aprind lumânările
Noapte de noapte, pun dragoste în pietre
Mă predau buzelor tale magice
Şi-ţi las paloşul să-mi străpungă scutul.
Ce dulce înfrângere!
Sunt a ta, cu adevărat.
E timpul minunilor şi ochi negri ne privesc.

23 iunie 2015

(În) numele trandafirului - 4


17.

Obişnuieşti să-ţi lepezi hainele la fel uşor ca jurămintele, râde Regele.
De ce te-ar crede alţii? Nădăjduieşti oare că nu-i sânge pe mâinile tale?
M-ai minţit, femeie, şi-ai primit pedeapsă!
Cărţile tale s-au sfărâmat odată cu oasele timpului şi ale rătăcitorilor.
Numele tău a fost întâi scuipat, apoi uitat, supremă răzbunare.
Avalonul s-a umplut de iederă otrăvită
Şi săbiile cavalerilor au ruginit, odată cu nădejdile mele.
Puterile tale s-au pierdut printre vieţi mărunte
Iar când ai venit în faţa mea, eu nu te-am mai vrut.
Căci ce eşti acum?
Ai ales un om, păcătoaso, când mă puteai avea pe mine şi toată puterea mea.
Te puteai avea pe tine, întreagă.
Poate sunt şi eu doar o mască, răspunzi.
Dar măcar inima mea încă bate!
Am murit, şi-am ucis, am complotat şi-am alinat,
În săli măreţe şi-n chilii, pe câmp de bătălie şi în flăcările rugului.
Trecutul meu e gol azi, mi-a spus sfinxul, dar eu mi-am amintit peştera
Şi ştiu că un singur jurământ avea însemnătate.
Oare nu l-am ţinut, chiar şi când sângeram de moarte?
Ba da, spun eu!
Nu mai am pentru ce plăti.
De aceea văd masa, şi fulgerul, şi săbiile.
Aşa să fie? spune Regele.
Crezi că ne poţi aduce pacea, copilă nebună?
Pot sau nu, vom vedea.
Dar cred în mine şi, dincolo de lacrimi, pot surâde.
Marea preoteasă albă s-a întors şi-a fost sărutată de Bătrânul negru.
Unde sunteţi, suratelor?
Arcana se construieşte.


18.

Şi aşa le spune Lucifer celor care aşteaptă
Zilele ce vor veni,
Lucrurile ce vor veni:
Soarele şi Luna
Copilul şi Semnul
Semper fidelis
Et sic transit gloria mundi.
Amen.
Sfârşitul e aproape,
Sfârşitul e aici.
Îndoiala e dulce.
Iadul căzu-t-a
Şi cerurile sunt toate în apă.
Gurile Ariadnei sunt furioase şi flămânde
De dragoste şi război,
Amestecate în uşa zeilor şi-a celor mici

For ever more”. 

21 iunie 2015

(În) numele trandafirului - 3


14.

Notele se scurg lin pe lângă tine
În cea mai lungă zi a anului şi a inimii.
Durerea vine şi pleacă, valuri plămădite din secunde reci, cutremure fierbinţi de carne şi de suflet.
Oare de ce azi trecutul muşcă mai rău decât o fiară,
Amintiri abia-nţelese şi năluci mascate, răsărind hâd din labirintul vechilor vieţi?
Nu demult ai renunţat la speranţă şi dragoste
Ai murit ca să nu blestemi
Ai cerut iertare ca să nu ucizi
Nici măcar c-o vorbă ne-nţeleaptă şoptită la urechea înţeleptului
Ai îngenuncheat ca să primeşti nemeritata lovitură de bici.
Ai crezut că poţi să uiţi, că eşti liberă de lacrimi
Şi iată-te întoarsă la vechea răscruce.
Of, copilă, când ai să-nveţi să laşi inimile reci în pace?
Ce nebunie te aduce iarăşi în cercul suferinţei?

15.

Sunt ceea ce sunt, ai scris în mintea ta,
Preoteasă a dragostei şi vestitor al prăpădului.
Nu e fericire adunată pentru mine aici nici cât de-o pană,
Doar aspră datorie, peste veacuri şi sub zei uitaţi de lume.
Ai aprins lumânarea şi pe coala alb-ai înşirat cuvinte
Roşii şi albastre simboluri, ofranda ta pentru ascunşii printre umbre.
Ai închis durerea-n sufletul tău şi ai aşteptat înc-o rotire a cheilor sorţii
Înc-o cădere zornăitoare a zarurilor mereu aruncate, tocite de moarte şi de soartă
Înc-o îmbrăţişare a Soarelui, înc-o şoapt-a Lunii peste nisipurile bătrâne
Unde un nume hulit promitea să nască trandafiri fără spini,
Înc-un zvâcnet al coapselor tale însângerate sub atingerea celui nevăzut.
Şi undeva acolo, în adânc, ai auzit glasul celuilalt.
Glasul Regelui.



16.

Da, Regele e aici, slăvit fie cel c-o mie de măşti şi nume!
Odă i s-a spus de prea multe ori, şi de prea multe ori chiar tu ai plecat genunchiul.
Azi îl priveşti şi-l vezi aşa cum e
Cotropitor şi aliat
Ghid printre ceţuri şi călău al iluziilor tale
Războinic, înţelept şi bufon.
Dacă tot te-ai întors, prietene, îl întrebi,
Binevoieşte a spune de câte ori am murit?
El ridică din umeri, cu gândul haihui printre sfârşituri prea apropiate de lume.
Cine le numără? De câte ori te-ai întors
Mai bine-ai întreba, copilă.
De câte? Au fost de ajuns pentru a cârpi ţesătura?
Pentru a strânge nodul? Pentru a salva cavalerii?
O, au fost prea multe! Durerea ta a ars pădurea.
Ai plâns, şi-ai strigat după iubire şi pace, şi-ai risipit atâta pâine din tine, c-ai săturat până şi corbii.
Iar lupii ţi-au devenit prieteni şi amanţi.
Da, are dreptate Regele.
Îi simţi în noapte, căutându-te, suflete albe peste darurile rozalbe ale copacului din care-ai sărit, în fine.
Ca el, alesul meu, şopteşti tu-n gând. Ca acela care te-a învăluit cu blândeţea lui, de departe.
Lumină şi curgere, când toată lumea părea doar beznă şi piatră.
Cel pentru care până şi Regele şi-a dat binecuvântarea.
Dar oare dragostea ta nu-i măr otrăvit?


11 iunie 2015

(În) numele trandafirului - 2


11.

Când moartea închide ochii
Şi îţi întinde mâna ei rece
Ce faci, iubire?
Rişti oare inimă şi viaţă?
Ea, vezi tu, nu pierde nimic
Fiindcă a măsluit deja zarurile
Şi punctele ţi s-au dat strâmbe.
Dar, nebuno, zâmbeşti...
Ce ştii tu şi ea a uitat?
Pe cine vezi, pe umărul ei şi dincolo de pânza de păianjen a timpului?
Să fie doar o oglindă?
Strălucirea înşelătoare a smaraldului?
Sau, poate, gheara argintie a unei Fiare?
Nu, tu visezi trandafiri şi copaci înfloriţi
Într-o lume de X şi 0.
Eşti mică şi iute.
O nevăstuică rătăcită în cotloanele timpului.
Eşti orice vrei.
Lasă jos masca!
E vremea clepsidrei...


12.

Ai găsit cărţile.
Ai citit cartea.
Eşti tu în lumina dimineţii
Şi totuşi altfel noaptea.
Pânda s-a încheiat,
Truda abia începe.
Prin labirint ai trecut
Doar ca să găseşti roata.
Alegerea e a ta
Îndrăzneşte!
Nimic nu se câştigă fără sudoare şi sânge.
A curs, dar ştii de ce?
Iubeşti, dar ştii pe cine?
Ai plâns, dar ştii pentru cine?
Bătrânul şi copilul se unesc în tine, pătrunzându-te
Darul celor negri îţi face trupul să tremure.
Gemi, Esmeralda!
Plăcerea ta nu e vinovată.
Vremea lupului vine.


13.

E alb sau negru inelul?
Culoare sau lumină pe coridoare?
Buze pierdute şi nopţi regăsite
Palate şi arce ascunse de ochii Elenei.
Războiul îţi aruncă mănuşa
O ridici ca pe o ghicitoare
Şi o colorezi în curcubeu.
Avalonul te cheamă
Regele te priveşte
Abisul alb strigă în tine.
Nu fi tristă!
E încă devreme
Poţi învinge pierzând bătălia
Şi toţi vor învinge odată cu tine.


16 mai 2015

(În) numele trandafirului


1.
La început a fost copilul
Şi copilul avea o mamă
Şi numele ei era Lilith
Şi numele tatălui era Asmodeus
Şi numele copilului nu contează.
Pentru ca el este unicul din toate
Şi a lui va fi gloria sau decăderea.


2.
Căci a lui e gloria şi slava
Şi căinţa şi umilinţa
Şi calea lui se desparte în două
Şi cheia e calea de mijloc
Căci numai el o poate făuri.


3.
Şi sub ochiul lui se desfac toate
Din pântece născut
Din pântece lepădat
Din pântece adunat
Cântec şi inimă crestată
Întru unul.



4.
Căci întunericul nu naşte mai abitir ca lumina
Şi nici lumina ca întunericul
Până nu se sărută îndrăgostiţii.


5.
Adevăr spun, surâse Diavolul
Orice religie îşi are propriile reguli, bici sfârtecând spatele.
Ele nu pot fi schimbate
Decât de cel care le-a născocit.
Din clipa în care le schimbă
Peste lume se lasă haosul
Şi haosul înseamnă viaţă.



6.
De-a dreapta domnului ei
Stă pisica
Între praguri şi porţi dezgolită
Cu mustăţile pline de sânge, toarce fericită
Până în ziua când râul va seca
Şi cheile se vor stinge.
Priveşte în urmă!
Priveşte-nainte!
Ce vezi, iubite?
Să fie doar om pentru om?
Dinte pentru dinte?
Moarte pentru moarte?
Între noi pod de dragoste e, Neo
Moartea a murit şi lumea a plecat mai departe.
Vânătoarea s-a încheiat, spune vânătorul
Şi pisica surâde, căutând adevărul.
Răsturnată e cupa, iubite
Şi lumea odată cu ea!


7.
Ai venit la mine-n aşternut, iubitule
Ca un cuţit în vechea rană
Şi-am sângerat sub tăişul tău
A nu ştiu câta oară
Amintindu-mi cum fusese lama.
Jucării în mâinile zeilor noştri
Cu feţe de lut şi inimi de cremene
Am trăit, am visat, am luptat, am uitat
De ce-ar fi astăzi la fel?
Întrebi.
Fiindcă azi zeii suntem noi.
Şi moartea însăşi iubeşte.
Şi de colţii tăi nu mă sperii
Dacă tu nu te sperii de ghearele mele.
Sărută-mă, iubitule!
Şi cu sângele meu, lumea va renaşte.


8.
Fiara pândeşte în umbră
Între moarte şi viaţă
Stă
Aşteptând trandafirul
Colţii ei lucesc a lună argintie.
Ce se va întâmpla când o va lumina Soarele?
Partea întunecată a Lunii e aproape
Tot mai aproape
O bătaie de inimă ne desparte.
Vei ofili trandafirul?
Sau îl vei face să înflorească?



9.
Profeţia se împlineşte, vezi tu
Când nimeni nu mai crede în ea.
Când privighetorile tac
Şi ciorile cântă
Şi lupul a uitat că e alb
Şi baba se zvântă.
Când un singur copil
Uitat în genune
Privindu-mă-n ochi
Pe nume îmi spune.
Şi lacrima ei
Peste mine se varsă.
Deodată de-ar fi
Chiar şi inimă arsă.



10.
Cavalere pierdut
De mine nu uită!
Pe mine mă vezi
Că aşa-s eu făcută.
Revino în noi
Căci timpul se scurge
Prea repede-n voi
Şi lumea se duce.


30 aprilie 2015

Îngerul cu mâinile însângerate



Iată că scriu cronica unei cărţi care a reuşit să facă să-mi vibreze cele mai profunde corzi ale sufletului. Max, de Sarah Cohen Scali, îşi are sursa de inspiraţie în istoria recentă, mai precis în programul Germaniei naziste Lebensborn, de formare a noii rase ariene. Copil născut nu din dragoste, ci din forţă şi ură, băiatul ne povesteşte viaţa sa, încă din momentul când se afla în burta mamei şi aştepta ziua naşterii lui Hitler pentru a ieşi în lume. Nu-şi ştie tatăl, un SS-ist oarecare, iar momentul conceperii sale nu i-a adus mamei decât durere. Max a venit pe lume într-un cămin special, prima progenitură a programului menit să creeze o armată de supraoameni. Iar îngerul cu ochi albaştri şi păr blond nu se plânge de greutăţile vieţii, deşi e doar un boţ de om. E gata să moară dacă nu corespunde criteriilor rasiale, să reziste la durere şi să-şi stăpânească frica, să rupă singura coardă magică a blândeţii şi frumuseţii, cea cu mama sa, alungată din cămin. Da, despărţirea de cea care îl iubea îl descumpăneşte, dar el visează la forţa şi frumuseţea fiarelor tinere, la armata viitorului, la oţelul tunurilor care vor supune lumea! Înflăcărat de discursurile Fuhrerului, el va trece peste suferinţă, peste orice moment de alinare, de slăbiciune, dovedind cine e – „un senior, unul adevărat”.

La doar câţiva ani, seniorul nostru nu e doar mascota programului rasial, ci îşi joacă perfect rolul de fiară. I se pare corect ca bolnavii, duşmanii şi rasele inferioare să cadă sub glonţul călăului, ca slabii să fie doar material experimental pentru ca puternicii să devină invulnerabili, nemuritori. Ca el. De la cuvinte, trece la fapte, devenind unealta celor care aduc acum în program şi copiii altor naţii, dacă se înscriu în standardul arian. Dând pagină după pagină, te îngrozeşti şi, în acelaşi timp, te încearcă o milă copleşitoare pentru ceea ce adulţii i-au făcut acestui copil, care socoteşte ideea de familie, cea mai mică atingere, un surâs ori un sărut drept atentate la spiritul său de luptător. Îl crezi pierdut, visând doar la pumnalul său de onoare, la uniformă, gata să înţepenească mereu în salutul nazist. Dar oare chiar aşa e? Acolo unde o mamă, fie ea şi surogat, va fi nu doar învinsă, ci şi sacrificată, poate reuşi un frate? Un evreu care îşi caută răzbunarea? Şi cum îl va schimba pe acel frate relaţia cu Max?
Nu am să vă dezvălui sfârşitul romanului, însă sper că, dacă îl veţi citi, vă va pune pe gânduri, poate chiar vă va smulge o lacrimă. Pentru Max, victimă şi călău în acelaşi timp, dar şi pentru milioanele cărora anii de nebunie ai celui de-al doilea război mondial le-au distrus vieţile. Azi, încă ne ucidem, în diverse părţi ale globului. Ce spune asta despre noi toţi?

23 aprilie 2015

Lacrimile Diavolului ies în lume!


După o pauză destul de lungă pe blog, iată că revin cu o veste importantă pentru mine şi pentru ţară. Romanul subsemnatei despre care vă vorbeam anul trecut, Lacrimile diavolului, poate fi precomandat de pe site-ul Nemira. Îl găsiţi la secţiunea În curs de apariţie.

Pentru cine nu a citit postările mele de anul trecut pe tema asta, iată şi prezentarea sa:
"Lena Savin, investigator ocult al unei companii de asigurari iesene, stie unde va ajunge sufletul ei dupa ce moare. In Iad, asa cum prevede tratatul incheiat dupa marele cutremur de presedintele Alexandrescu cu Satan. Cu decenii in urma, tratatul a salvat milioane de vieti in schimbul sufletelor tuturor românilor. Aplicat cu ajutorul unui consiliu de initiati, inca pare nemuritor ca insusi presedintele. Dar oare lucrurile chiar nu pot fi schimbate? La aceasta intrebare trebuie sa raspunda Lena când porneste pe urmele unor bijuterii furate, alaturi de demonul sau aliat, Andromalius. Ancheta o duce pe un drum al violentei, tradarilor, ritualurilor ce deschid porti catre Iad si ii va incrucisa calea cu cei mai puternici oameni ai României. Poate supravietui Lena unor incercari cumplite? Isi poate invinge fricile si prejudecatile? Cum vor influenta descoperirile ei soarta tarii?"
Un interviu despre roman găsiţi aici.

Arhivă blog

For vampire lovers