25 februarie 2015

Ce creşte printre spini?



Prinţul spinilor, de Mark Lawrence, este o lectură cu adevărat tulburătoare, mai ales prin prisma eroului său principal. Odraslă regală, Jorg pare, în debutul acţiunii, doar un adolescent criminal, căpetenia unei bande de tâlhari. Ai spune că e însăşi încarnarea răului, un individ dispus la orice mişelie, de la viol la crimă şi tortură, şi într-un fel asta e. Doar că adevărul e mai complex, iar autorul ni-l dezvăluie în tuşe impresionante. Pentru că Jorg, a cărui bandă hălăduie printr-un nou ev mediu, postindustrial şi postapocaliptic, e în acelaşi timp un copil care a fost abuzat. Martor la sfârşitul cumplit al mamei şi al fratelui său, la indiferenţa tatălui care se ghidează doar după legile reci ale politicii, cu spini înfipţi adânc nu doar în trup, ci şi în suflet, marionetă a unor forţe mult mai puternice decât el.


Acţiunea romanului ne poartă adânc pe căile războiului, ale vrăjitoriei şi ale politicii, printre monştri care chiar arată aşa sau care îşi ascund bine urâciunea. Jorg are lanţuri de rupt, sentimente de redescoperit, decizii dramatice de luat, enigme întunecate de rezolvat, puteri cumplite de înfruntat, totul într-un joc al iluziilor şi duelurilor pe viaţă şi pe moarte. Dar oare este totul doar un joc? Oare miza lui e numai soarta lui Jorg? Oare există mutarea câştigătoare? Romanul reuşeşte să te ţină cu sufletul la gură, iar pe parcurs descoperi că-ţi pasă de Jorg şi că-i doreşti să-şi termine cu bine călătoria iniţiatică. Desigur, finalul ei ar fi doar un alt început… Una peste alta, un început de ciclu care promite multe.

30 ianuarie 2015

Cu gândul la un mare actor...



Adică Andrei Mironov, de care mi-am adus azi brusc aminte. A murit în 1987, la doar 46 de ani. Filmele sale mi-au înfrumuseţat copilăria.


21 ianuarie 2015

Farlander sau patimile asasinului


Ce am mai citit zilele acestea? Farlander, de Col Buchanan, adică prima carte din seria Inima Lumii, de la Editura Trei. Nu e un fantasy pentru cei slabi de îngeri, lucru evident încă din faptul că eroul său principal, Ash, face parte dintr-o sectă de călugări asasini. Rolul lor e răzbunarea pentru moartea celor aflaţi sub protecţia ordinului.
Aşa începe primul volum, şi tot aşa se termină – cu o misiune de răzbunare. Ash ar putea fi considerat un antierou, dacă oponentul său n-ar putea fi caracterizat drept însuşi răul încarnat. Un oponent colectiv, un imperiu al crimei şi desfrâului, a cărui mână se întinde lacom peste lume, distrugând totul în cale. Aceste două tabere principale sunt creionate repede, chiar dacă avem destule linii de subiect de urmărit.

Ash, în pragul orbirii, chinuit de dureri debilitante de cap, îţi stârneşte compasiune de la început, în ciuda faptului că e, în cea mai bună formă a sa, un ucigaş perfect. Îi strângi pumnii şi mai tare odată ce-şi ia un ucenic, pe Nico, un puştan ce încearcă să supravieţuiască într-o lume a războiului, sărăciei, foametei. De la antrenamentul în mănăstire, acesta ajunge brusc implicat în cea mai periculoasă călătorie a maestrului...
Nu vă voi povesti cum se derulează ostilităţile, pentru a nu vă strica plăcerea scenelor de acţiune. Voi spune doar că volumul nu se mărgineşte la ele, ci ne face să medităm asupra politicii, a istoriei, a mecanismelor puterii şi ale războiului, a concepţiilor morale şi religioase. Şi vă voi sfătui să aveţi răbdare în momentele lente de creionare a lumilor, personajelor, conflictelor, mentalităţilor. Pentru că, atunci când finalul vine ca o lovitură de ciocan, lăsând atâtea necunoscute, veţi dori să citiţi mai mult.


15 ianuarie 2015

Descoperiri muzicale


Spaţiul muzical german nu prea mi-e cunoscut, aşa că, mai ales graţie altora, tot mai descopăr câte ceva. De data asta, Blutengel, o formaţie interzisă celor fără simţul umorului şi o afinitate pentru stilul gotic. O primă propunere, cu sonoritate modernă:


Şi ceva cu notă simfonico-vampirică:

5 ianuarie 2015

Un început de an muzical



Ca să începem anul muzical, un top revizuit al coloanelor sonore preferate. Aşadar…

10.  Star Wars – Marşul imperial

9. Pulp fiction (Girl, You'll Be a Woman Soon)

8. Ultimul mohican

7. For a few dollars more (Ennio Morricone)

6.  Equilibrium

5. Nothing Hill (Bill Withers)



4. Piraţii din Caraibe

3. Tot Nothing Hill (Elvis Costello)

2. Jurnalele vampirilor (Plumb – Cut)

1. Gladiatorul

2 ianuarie 2015

Alt an, alte provocări…



Pauza s-a terminat, dragilor! 2015 aduce alte provocări…

30 decembrie 2014

La mulţi ani!



Tuturor prietenilor mei, şi nu numai, câteva urări pentru 2015:

Să gândiţi înţelept şi să acţionaţi uneori c-un grăunte de nebunie!

Să cunoaşteţi pasiunea autentică, a trupului, minţii şi sufletului deopotrivă!

Să iubiţi viaţa chiar şi când vă înghionteşte în coaste!

Să învăţaţi în fiecare zi ceva nou!

Să vă uitaţi în oglindă fără frică şi fără ruşine!

28 decembrie 2014

Suspendaţi într-o rază de soare



Zilele acestea am găsit, în fine, şi ceva timp pentru lectură. Şi am început cu un volum de povestiri primit chiar de la autor, Ben Ami. Suspendaţi într-o rază de soare, apărută la Editura Tracus Arte, e o lectură subţire doar ca număr de pagini, altfel încifrată, complexă, densă. Volumul grupează opt povestiri, unele deja cunoscute mie, altele care au constituit o surpriză. Nu e o lectură tipică de Crăciun, fiindcă tonul e destul de sumbru şi limbajul nu-i recomandat pudibonzilor. Invenţia lingvistică e la ea acasă, elemente fantastice precum pasărea Phoenix sau cel cu coarne (doar confundat cu un cerb!) se întâlnesc cu motive science fiction clasice, ca acela al contactului dintre civilizaţii sau al modificărilor genetice extreme. E un mix suprinzător, şocant chiar, căruia trebuie să-i cauţi cheia, în care acţiunea e uneori sacrificată pe altarul imaginii de impact sau al ideii.
Nu vă voi strica plăcerea lecturii tratând fiecare povestire în parte. Mă voi referi la preferata mea, Probabilitatea fiBANară. Ben Ami ne transportă în Godoma, locul unde Fiara s-a născut. Aici vin în excursie fibanarii, produsul unei civilizaţii altfel a echilibrului atins cu minim de efort, dar care se dezlănţuie inuman în Godoma. Şi Ben Ami nu e deloc sfios cu amănuntele acţiunilor strict instinctuale, de la plozii care se tăvălesc în noroi şi visează la viol, la femeile educate, modificate genetic, care se bat pentru friptura de maidanez, de la bolnavii incurabili care preferă autodafe-ul, la taţii care-şi prostituează copilele. Nimeni nu e pedepsit pentru ce se întâmplă aici, morţii şi dispăruţii sunt uitaţi după procesiunea care venerează Întunericul. Un final apocaliptic pândeşte din umbră, iar observatorul concluzionează că asta e soluţia fibanarilor la angoasa tuturor populaţiilor umane. De fapt, paralela cu omenirea există nu doar aici, ci e prezentă, într-un fel sau altul, şi în alte lumi născocite de Ben Ami, şi nu e deloc măgulitoare. Căci, aşa cum spune autorul în altă povestire, oamenii „se ghidează după orice altceva în afară de inteligenţă. Chiar orice altceva”.

Arhivă blog

For vampire lovers